Inconjurul Romaniei in 25 de ore…
…Invartim cheia de trei ori in usa garsonierei,ne impingem in usa si apasam yala sa vedem daca e intr-adevar inchisa. Apoi ne indepartam usor pe coridor pana la lift. Coborim la parter, verificam cutia postala, iar apoi ne indreptam spre gara. Ne urcam intr-un taxi…
Coborim din taxi in fata garii si ne indreptam spre casa de bilete. Lume putina in gara(suntem in cursul saptamanii, probabil acesta este motivul…ne gandim noi).(…)
Avem in mana 2 bilete cu destinatia Cluj-Napoca – Pojorita. La 9,12 isi face aparitia trenul accelerat Timisoara Nord-Iasi in gara. Cautam vagonul 6, ne urcam in tren, apoi ne asezam pe locurile 33, respectiv 37 si asteptam sa plecam. In compartimentul nostru au mai intrat doi studenti la arhitectura si un barbat de varsta a 2 a, despre care mai tarziu aveam sa aflam ca este un fost alcoolic, care incearca din rasputeri sa renunte la acest viciu. Pana ne-am facut confortabili, ne-am asezat bagajele, trenul era gata de plecare.
Cu un scartait usor trenul se indeparta din ce in ce mai repede de gara, lasand in urma Clujul. Ne scoatem laptopul, punem netu’ mobil de la Vodafone si incepem sa vizionam “High school musical 2″(o comedie). Ne plictisim repede de film, noroc ca trenul a facut prima oprire in Gherla, asa ca am avut timp sa iesim la o tigara. In curand a inceput si conversatia in compartiment, pe diferite teme, de la sport pana la astrologie, politica, muzica, metoda prin care am reusit sa-i cunoastem mai bine pe “vecinii” de compartiment.
Ora 12,30 ne prinde stationand in Ilva Mica. Tot atunci am aflat ca putin dupa aceasta localitate, in Lunca Ilvei calea ferata este blocata si nu vom mai putea ajunge la destinatia dorita pe acest traseu. Agitatia a inceput, oamenii au inceput sa se irite. In cele din urma isi fac aparitia si un echipaj al politiei TF si unul al politiei din localitate. Acestia au incercat sa pastreze calmul calatorilor si raspunzand pe cat posibil la intrebarile venite din partea oamenilor dezorientati, cu nervii la pamant. Intr-un tarziu vine si solutia celor de CFR, si anume, sa trimita trenul pe o ruta ocolitoare, deoarece problemele din Lunca Ilvei nu se puteau remedia in acea seara.
Conformati cu aceasta idee ne intoarcem inapoi la Beclean pe Somes pentru a o putea lua pe ruta ocolitoare. La ora 3,43 trenul ajunge in Beclean. O parte din calatori au preferat sa ramana la Beclean(probabil mergand pe idea ca o sa se poata deplasa spre destinatia dorita cu un alt mijloc de transport). Din Beclean trenul o ia pe o ruta ce duce la prima oprire, si anume, Saratelul(sau ceva de genu’). Orele au trecut si dimineata eram deja in judetul Harghita, cu o intarziere de 5 ore. Pe vreme ce trenul inainta spre o destinatie inca neaflata de calatori,(deoarece controlorii nu s-au sinchisit sa mai apara si sa ofere calatorilor informatii despre traseu)departe de geamul murdar al compartimentului, fulgi mari de zapada cadeau peste Harghita. Inaintand, totul devenea din ce in ce mai alb – case cu acoperisul plin de zapada, copacii si ei imbracati in alb, muntii acoperiti de plapuma aceea alba ce ne-o descriau Arghezi si Cosbuc in poemele lor.
Datorita laptopului nostru ne-am putut da seama unde ne aflam, ce zone urmeaza sa mai “vizitam” si cat timp mai avem pana la destinatie. Desi viteza internetului era foarte slaba(eram intr-o zona care nu dispunea de acoperire 3g) am reusit sa salvam o harta rutiera a Romaniei, si in felul acesta ne-am putut orienta.
De la Gheorghieni s-a ales o ruta, cel putin, ciudata, deoarece in loc sa se urmeze ruta spre Bicaz, Piatra-Neamt, Tg. Neamt si apoi Suceava, s-a ales o alta ruta prin M.Ciuc, Ghimes, Comanesti, Onesti, Adjud, Bacau, Roman, Pascani, si abia apoi Suceava. In incercarea noastra nereusita de a cobori in Onesti sa ne luam mancare si racoritoare (deoarece conductorii trenului opreau in camp si stationau 20-30 de minute, din cauza ca se facea cruce cu un alt tren, pe care noi trebuia sa-l asteptam ca sa treaca, si apoi sa ne continuam noi drumul, iar in orasele mari, trenul oprea doar 1-2 minute), am fost nevoiti sa mai asteptam pana la Adjud, unde s-a schimbat locomotiva (pentru a nu stim cata oara).Se facuse deja ora 13,28 cand trenul parasea gara din Adjud indreptandu-se spre Bacau, iar noi eram in intarziere cu 11 ore, ceea ce ne facea sa ne pierdem rabdarea.
Ora 15,03 ne prinde in camp. Extenuati de atata mers, plictisiti de “glasul rotilor de tren”, am scos doua carti(sa ne mai omorim timpul), printre care una era “Fara cap si fara coada”, de Mihai Gainusa(O carte pe care v-o recomandam). Intamplator, gasim un citat in cartea lui Gainusa care ne-a ramas intiparit…”pana la Dumnezeu, te-ntelegi cu sfintii”.
Pentru a nu stim cata oara ne oprisem in camp, asa ca am profitat de ocazie sa mai facem cateva fotografii(in speranta ca vom scrie si o stire despre asta(desi, speranta ca vom fi primii care vor scrie despre asta ne disparuse dupa cele aproape 13 ore de intarziere). In vagonul 6, in care se afla si compartimentul nostru, puteai distinge mai multe genuri de oameni. In primul compartiment un preot care nu-si lasa cartea din mana, cateva compartimente mai incolo erau cateva batrane, intr-un altul mai multi muncitori, care probabil mergeau acasa.
In compartimentul vecin am zarit o femeie intre 20-25 de ani, parul nu foarte lung, cu o dantura cel putin ciudata, care iesea pe coridor si fuma langa compartimentul preotului. Nici copii nu lipsesc din peisaj…la cateva compartimente distanta de noi se aflau doua mame; una dintre ele ne-a si ramas intiparita in memorie, din cauza tricoului pe care scria “I love to FCUK”(nu ne-a luat foarte mult sa ne dam seama de jocul de litere din ultimul cuvant), care avea un pusti foarte nazdravan.
La 15,30 trenul ajunge in Pascani. Aici ne luam la revedere de la colegii de compartiment, ne luam bagajele si coboram pentu a lua legatura catre Suceava, deoarece trenul nostru se indrepta spre destinatia finala Iasi, asa ca a lasat cele trei vagoane care aveau destinatia Botosani in Pascani si si-a continuat traseul. Legatura spre Suceava avea sa vina abia peste o ora si ceva, timp in care ne-am plimbat cu bagajele putin prin Pascani, in sensul ca am mers pana la cea mai apropiata banca pentru anumite operatiuni bancare.
La 16,52 legatura noastra spre Suceava porneste, iar noi ardem de nerabdare sa ajungem acasa. In compartimentul nostru isi face aparitia o fata…din imbracamintea ei si din sunetele Heavy care-i ieseau din galenele mp4-ului ne-am dat seama ca este rockerita. Intre timp si-au mai facut aparitia si trei domni, usor trecuti de varsta a 2 a, care au adus mirosul “vinului de veresti”, dupa cum spuneau ei, in compartimentul nostru. Fata coboara in Burdujeni, acolo unde am coborit si noi, indusi in eroare de controlor. Ajunsi la biroul de informatii aflam ca legatura spre Campulung Moldovenesc pleaca din Itcani, asa ca fugim repede inapoi in tren si ne deplasam spre Itcani(Suceava Nord).
Ajungem in Itcani la 18,07. Si aici a trebuit sa asteptam legatura spre Campulung Moldovenesc cca o ora, timp in care ne-am refugiat in sala friguroasa de asteptare a garii. Mai rasfoim un timp cartile si apare si trenul personal Suceava Nord-Campulung Moldovenesc. La 19,36 se aude fluierul impegatului de miscare, trenul se pune in miscare, iar noi suntem iar pe drum. Personalul ne aduce aminte de trenul cu care faceam noi naveta in timpul liceului, de prieteni, de cantarile pe care le faceam in tren…de liceu,de casa. In jurul orei 20,00 se aud primele acorduri de Pasarea Colibri. Desi eram in intarziere cu 18 ore, rapusi de oboseala, iar pleopele ni se inchideau incet, refrenurile celor 4 Colibri ne-au tinut treji, si inca cu un chef nebun de viata. Ajungem in Campulung Moldovenesc la 21,28. Ne simteam aproape de casa(ca sa nu spunem acasa). Cu bagajele dupa noi, ne indreptam catre parcarea hotelului Zimbru, de unde luam un taxi(primul pe care l-am zarit) spre Pojorita. In cca 20 de minute am ajuns in Pojorita. Ii platim taximetristului, ne alegem cu o carte de vizita, apoi coboram. In sfarsit eram acasa. Scartaitul produs de adidasi(neinspirati sa ne luam bocancii de la Cluj) pe zapada asternuta pe straduta ce ne duce acasa si de vantul ce nu contenea sa stea, in cateva minute eram acasa. Deschidem usa,mergem direct in bucatarie… caldura ce venea din soba, iar mirosul ceaiului de musetel ne imbata de tot. Dupa 25 de ore de mers cu trenul, eram acasa, locul unde ne simtim noi cel mai bine.
Din mica noastra patanie am invatat mai multe. Am invatat ca Romanica noastra mica e frumoasa, e grandioasa, e mirifica. In acelasi timp am desprins ideea ca e jale in anumite sectoare(si aici vorbim de CFR, o insitutie care a ajuns sub orice critica, nefiind in stare sa se mobilizeze in astfel de situatii. Mai rau este faptul ca, de obicei suntem ocupati sa dam spagi, sa primim spagi, sa ne interesam ce mai face capra vecinului(stati linistiti: si vecinul se intereseaza de capra noastra), iar genul de probleme cu care ne-am confruntat noi(daca ar fi numai asta) raman nerezolvate…si se pare ca nimanui nu-i pasa. Totusi noi ne bucuram ca am reusit sa vedem o mare parte din tarisoara noastra cu doar 25 de lei(pretul biletului Cluj-Napoca – Pojorita).Si nu in ultimul rand, am invatat ca nicaieri nu-i ca acasa!
(Cateva imagini din “Calatorie”)
