Life at the sewing machine

Foarte scurt-metraj. Un film de Andrei Candrea si Cezar Candrea

In curand pe blog

20 de ani!

A mai trecut un an!Iata-ne la fermecatoarea varsta de 20 de ani!iata-ne la varsta mariilor aspiratii!Iata-ne in valtoarea naturii lasand vantul sa se plimbe prin parul nostru!Iata-ne tineri, veseli, uita-te la noi si-ai sa vezi cum ne curge viata prin vene!Iata-ne zdranganind la o chitara, cu acorduri la intamplare si fredonand refrene de demult!Iata-ne inconjurati de prieteni!iata-ne in sanul familiei!uita-te la noi, si-ai sa vezi stralucirea tineretii!Priveste-ne in ochi si-ai sa descoperi curajul, teama, iubirea, ura,  adevarul si minciuna!Nu-ti fie frica. Paseste, alearga, prinde, lasa, invata, uita!

In 20 de ani am invatat ce-i dragostea, am invatat ce-i ura!Am invatat ca poti sa ierti!Am invatat ca poti sa urasti!Am invatat ca poti sa iubesti neconditionat!Am invatat  multe si-am fost invatati!Am invatat ca timpul curge, si ca desi cu totii ne credem unici, nu suntem decat o mica particica in acest intreg!Am invatat!Si nu ne pare rau de anii ce-au trecut…ei ne-au dat ce n-am avut!

Grupul Ecoul-Taina(20 de ani)

Aberatii vicioase!

Fumam!Fumul se resfira in camera, ochind fiecare colt, fiecare pata alba impermeabila ramasa neafumata din interiorul camerei.  Fumam! Fumul se imprastie nascand diferite forme simetrice, nesimetrice…cerculete formate din fumul albastru tras in plamani, apoi filtrat, iar in cele din urma expirat…mult mai alb, mai ucigas, mai sobru. Un voal cenusiu de fum se asterne deasupra noastra, iar noi fumam tigara dupa tigara, fum dupa fum.

Scriem! aberam, chicotim, centralizam, descentralizam, analizam, radem, ne incruntam, amenintam. Scriem! aberam din nou! introducem cuvinte, formam propozitii, fraze! extragem cuvinte din context, lasand astfel propozitii, fraze, randuri intregi fara inteles. Introducem monotonia, mitocania, minciuna, adevarul, bunul simt, iubirea, increderea, tradarea! ne pierdem printre jdemii de epitete, jdemii de personificari, inzecit de multe metafore, inmiit de multe aberatii si infinit de putine sentimente! Ne ratacim scufundandu-ne intr-o molipsitoare opera avangardista, cu cuvinte aruncate la intamplare, expresii trantite unde nu-si au rostul, ganduri transcrise si lasate la voia intamplarii!

Iesim! Strabatem strazile sobre ale orasului. Cartiere intregi colorate doar in alb si negru, strazi marginase pavate sub forma unor  table de sah, pioni posomorati, regine si regi cautandu-si imparatiile, nebuni existentiali alergand in zig-zag, ture patruland alene si cai alergand in galop sub forma de L. Iesim! Talpile papucilor nostri strivesc incet asfaltul ud. Radem de toti tampitii ce ne ies in cale, ne aruncam privirile spre toate pitzipoancele, imbracate atat de strident si de colorat in peisajul acesta mortual, gri, funebru…

  Pasim! Pasim din ce in ce mai repede, mii de pasi se pierd in urma noastra, iar in cinstea lor mai aprindem o tigara! Orasul se pierde si el in spatele nostru, blocurile dispar, autostrazile devin din ce in ce mai mici, zgomotul tramvaielor s-a pierdut…si cu cat inaintam se nasc alti pasi, si mai multi pasi, din ce in ce mai multi pasi, si care vor continua sa se inmulteasca la infinit!

Fumam! Scriem! Iesim…Pasim! Uneori Aberam!

Noul blog de fotografie

Tinem sa va anuntam ca incepand de ieri am lansat noul nostru blog de fotografie. El poate fi accesat de aici . Temele care le vom aborda pe acest blog variaza de la portrete, la macro, black&white, Natura, peisaje pana la fotoreportaje, oameni, arhitectura etc. De asemenea, pe blog vom posta si diferite subiecte din lumea fotografiei.

Andrei si Cezar weblog implineste un an de zile!

Acum un an, pe data de 8 februarie 2008  scriam primul post pe acest blog. Trecusem peste introducere, lasand la o parte intriga si oprindu-ne in fata punctului culminant, fara a ne interesa un deznodamant anume. Astazi Andrei si Cezar weblog implineste un an de activitate in blogosfera romaneasca.

Multumim celor aproximativ 15000 de vizitatori care au considerat interesant acest blog si au dat un click pe acesta.

Speram ca in acest an am reusit sa va raspundem la acele intrebari din primul nostru post. Ce?Cum?De ce? si pentru ce acest blog?

Sa ne vedem, auzim, sa schimbam idei, pareri si impresii, nascocindu-ne creierele si la al 2lea an de Andrei si Cezar weblog! a&c

Si mai stim ca…

Te cunoastem. Interactionam mereu. Esti persoana din statia de troleibuz, esti cumparatorul din super-market, esti pasagerul de pe peronul garii, unde stai in asteptarea unui tren, spre o destinatie numai de tine stiuta.  Esti profesorul de la curs, esti vanzatoarea de la buticul din colt, esti cersatorul din tramvai, esti vatmanul tramvaiului respectiv. Esti smecherul cu X5 din trafic, esti pitzipoanca care stai cu prietenele tale(si ele pitzipoance) toata ziua “gura-casca” prin moll-uri. Esti batrana de la chioscul cu ziare, esti betivul care doarme intr-un sant, esti aurolacul care-si face existenta in canal, esti  seful pe care toti subordonatii il vorbesc pe la spate, esti sotia care te-ai saturat de cratita si vrei sa faci cariera, esti presedintele asociatei de locatari din blocul tau, esti studentul(a) care aspira spre un viitor plin de realizari, de impliniri. Esti mama care nu-si pierde nicio clipa copilul din ochi, esti tampitul acela care nu a inteles ce este ecologizarea si lasi doar gunoaie in urma ta, esti patriotul convins, esti politistul care incearca sa rezolve ambuscadele din trafic, esti vecina de la 7 care pleci in fiecare dimineata la 7 la servici. Esti TU. Te stim foarte bine, iti cunoastem mentalitatea, iti urmarim fiecare miscare….

Stim ca uneori te simti ca o tigara aprinsa uitata in scrumiera, ce se fumeaza incet, incet, apoi se stinge, lasand in urma sa doar scrum. Si mai stim ca uneori ai vrea sa evadezi din monotonie, sa fugi de tot ce te inconjoara, sa fi doar tu si gandurile tale, tu si alter-ego-ul tau.

Stim ca uneori esti pesimist si depresiv, dar mai stim ca alteori esti cel mai optimist si  crezi ca poti sa ai lumea la picioare. Stim ca uneori ai vrea sa te razvratesti, sa fi in opozitie, pur si simplu sa nu fi de acord, dar mai stim ca de cele mai multe ori esti  las, si probabil nu o sa ai niciodata curajul necesar sa o faci.

Stim ca uneori te simti ca o fotografie monocroma pusa intr-o rama frumoasa, aspectoasa, placata cu argint, dar uitata intr-un colt pe birou. Si mai stim ca uneori te simti ca un ziar. Esti analizat, esti citit, esti rascolit, iar apoi esti aruncat intr-un cos de ziare, alaturi de alte publicatii, la fel ca si tine.

Stim ca uneori te vezi pe tine insuti asemenea unei carti: O carte cu coperti luciose, presarate cu culori vii, cu fonturi mari, dar care in interior e goala…file albe, la fel de lucioase, dar goale! Si mai stim ca alteori te simti tot ca o carte, dar care in interior, de aceasta data, e plina de greseli gramaticale, de erori, de o paginatie proasta, cu un cuprins neinsemnat, cu indici imprastiati, neordonati…Te simti ca un neutru existential, fara o logica aparte si lipsit de orice povara!

Si mai stim ca defapt nu stim nimic despre tine, doar ca uneori imaginatia noastra o ia razna si tinde catre niste culmi nebanuite de noi, de subconstientele noastre, de mentalitatea noastra, de tot ce tine de noi.

Primul post pe 2009

Este primul articol pe care il postam pe blog in 2009.  In primul rand am vrea sa va uram un an nou fericit, plin de impliniri si fie ca in acest an sa vi se implineasca toate dorintele. Speram ca in anul 2009 criza economica sa va ocoleasca, si in caz ca va nimereste, sa va trazneasca cu conturi in bancile elvetiene, cu cat mai multe shopinguri la Milano, sa ninga cu genti Louis Vuitton(fie ele chiar si fake-uri) si cu un Ferarri monoton.

Nu o sa incepem sa facem retrospectiva anului 2008(probabil o sa o facem intr-un post viitor), vrem sa spunem doar ca a fost un an reusit din aproape toate punctele de vedere si speram ca 2009 sa fie un an, cel putin, la fel de bun!

Revenim cu retrospectiva sarbatorilor de iarna!…

Despre cum ne-am petrecut 25 de ore pe tren

                                                              Inconjurul Romaniei in 25 de ore…

…Invartim cheia de trei ori in usa garsonierei,ne impingem in usa si apasam yala sa vedem daca e intr-adevar inchisa. Apoi ne indepartam usor pe coridor pana la lift. Coborim la parter, verificam cutia postala, iar apoi ne indreptam spre gara. Ne urcam intr-un taxi…
 Coborim din taxi in fata garii si ne indreptam spre casa de bilete. Lume putina in gara(suntem in cursul saptamanii, probabil acesta este motivul…ne gandim noi).(…)
  Avem in mana 2 bilete cu destinatia Cluj-Napoca – Pojorita. La 9,12 isi face aparitia trenul accelerat Timisoara Nord-Iasi in gara. Cautam vagonul 6, ne urcam in tren, apoi ne asezam pe locurile 33, respectiv 37 si asteptam sa plecam. In compartimentul nostru au mai intrat doi studenti la arhitectura si un barbat de varsta a 2 a, despre care mai tarziu aveam sa aflam ca este un fost alcoolic, care incearca din rasputeri sa renunte la acest viciu. Pana ne-am facut confortabili, ne-am asezat bagajele, trenul era gata de plecare.
   Cu un scartait usor trenul se indeparta din ce in ce mai repede de gara, lasand in urma Clujul. Ne scoatem laptopul, punem netu’ mobil de la Vodafone si incepem sa vizionam “High school musical 2″(o comedie). Ne plictisim repede de film, noroc ca trenul a facut prima oprire in Gherla, asa ca am avut timp sa iesim la o tigara. In curand a inceput si conversatia in compartiment, pe diferite teme, de la sport pana la astrologie, politica, muzica, metoda prin care am reusit sa-i cunoastem mai bine pe “vecinii” de compartiment.
  Ora 12,30 ne prinde stationand in Ilva Mica. Tot atunci am aflat ca putin dupa aceasta localitate, in Lunca Ilvei calea ferata este blocata si nu vom mai putea ajunge la destinatia dorita pe acest traseu. Agitatia a inceput, oamenii au inceput sa se irite. In cele din urma isi fac aparitia si un echipaj al politiei TF si unul al politiei din localitate. Acestia au incercat sa pastreze calmul calatorilor si raspunzand pe cat posibil la intrebarile venite din partea oamenilor dezorientati, cu nervii la pamant. Intr-un tarziu vine si solutia celor de CFR, si anume, sa trimita trenul pe o ruta ocolitoare, deoarece problemele din  Lunca Ilvei nu se puteau remedia in acea seara.
  Conformati cu aceasta idee ne intoarcem inapoi la Beclean pe Somes pentru a o putea lua pe ruta ocolitoare. La ora 3,43 trenul ajunge in Beclean. O parte din calatori au preferat sa ramana la Beclean(probabil mergand pe idea ca o sa se poata deplasa spre destinatia dorita cu un alt mijloc de transport). Din Beclean trenul o ia pe o ruta ce duce la prima oprire, si anume, Saratelul(sau ceva de genu’). Orele au trecut si dimineata eram deja in judetul Harghita, cu o intarziere de 5 ore. Pe vreme ce trenul inainta spre o destinatie inca neaflata de calatori,(deoarece controlorii nu s-au sinchisit sa mai apara si sa ofere calatorilor informatii despre traseu)departe de geamul murdar al compartimentului, fulgi mari de zapada cadeau peste Harghita. Inaintand, totul devenea din ce in ce mai alb – case cu acoperisul plin de zapada, copacii si ei imbracati in alb, muntii acoperiti de plapuma aceea alba ce ne-o descriau Arghezi si Cosbuc in poemele lor.
 Datorita laptopului nostru ne-am putut da seama unde ne aflam, ce zone urmeaza sa mai “vizitam” si cat timp mai avem pana la destinatie. Desi viteza internetului era foarte slaba(eram intr-o zona care nu dispunea de acoperire 3g) am reusit sa salvam o harta rutiera a Romaniei, si in felul acesta ne-am putut orienta.
  De la Gheorghieni s-a ales o ruta, cel putin, ciudata, deoarece in loc sa se urmeze ruta spre Bicaz, Piatra-Neamt, Tg. Neamt si apoi Suceava, s-a ales o alta ruta prin M.Ciuc, Ghimes, Comanesti, Onesti, Adjud, Bacau, Roman, Pascani, si abia apoi Suceava.  In incercarea noastra nereusita de a cobori in Onesti sa ne luam mancare si racoritoare (deoarece conductorii trenului opreau in camp si stationau 20-30 de minute, din cauza ca se facea cruce cu un alt tren, pe care noi trebuia sa-l asteptam ca sa treaca, si apoi sa ne continuam noi drumul, iar in orasele mari, trenul oprea doar 1-2 minute), am fost nevoiti sa mai asteptam pana la Adjud, unde s-a schimbat locomotiva (pentru a nu stim cata oara).Se facuse deja ora 13,28 cand trenul parasea gara din Adjud indreptandu-se spre Bacau, iar noi eram in intarziere cu 11 ore, ceea ce ne facea sa ne pierdem rabdarea.
  Ora 15,03 ne prinde in camp. Extenuati de atata mers, plictisiti de “glasul rotilor de tren”, am scos doua carti(sa ne mai omorim timpul), printre care una era “Fara cap si fara coada”, de Mihai Gainusa(O carte pe care v-o recomandam). Intamplator, gasim un citat in cartea lui Gainusa care ne-a ramas intiparit…”pana la Dumnezeu, te-ntelegi cu sfintii”.
 Pentru a nu stim cata oara ne oprisem in camp, asa ca am profitat de ocazie sa mai facem cateva fotografii(in speranta ca vom scrie si o stire despre asta(desi, speranta ca vom fi primii care vor scrie despre asta ne disparuse dupa cele aproape 13 ore de intarziere). In vagonul 6, in care se afla si compartimentul nostru, puteai distinge mai multe genuri de oameni. In primul compartiment un preot care nu-si lasa cartea din mana, cateva compartimente mai incolo erau cateva batrane, intr-un altul mai multi muncitori, care probabil mergeau acasa.
  In compartimentul vecin am zarit o femeie intre 20-25 de ani, parul nu foarte lung, cu o dantura cel putin ciudata, care iesea pe coridor si fuma langa compartimentul preotului. Nici copii nu lipsesc din peisaj…la cateva compartimente distanta de noi se aflau doua mame; una dintre ele ne-a si ramas intiparita in memorie, din cauza tricoului pe care scria “I love to FCUK”(nu ne-a luat foarte mult sa ne dam seama de jocul de litere din ultimul cuvant), care avea un pusti foarte nazdravan.
 La 15,30 trenul ajunge in Pascani. Aici ne luam la revedere de la colegii de compartiment, ne luam bagajele si coboram pentu a lua legatura catre Suceava, deoarece trenul nostru se indrepta spre destinatia finala Iasi, asa ca a lasat cele trei vagoane care aveau destinatia Botosani in Pascani si si-a continuat traseul. Legatura spre Suceava avea sa  vina abia peste o ora si ceva, timp in care ne-am plimbat cu bagajele putin prin Pascani, in sensul ca am mers pana la cea mai apropiata banca pentru anumite operatiuni bancare.
  La 16,52 legatura noastra spre Suceava porneste, iar noi ardem de nerabdare sa ajungem acasa. In compartimentul nostru isi face aparitia o fata…din imbracamintea ei si din sunetele Heavy care-i ieseau din galenele mp4-ului ne-am dat seama ca este rockerita. Intre timp si-au mai facut aparitia si trei domni, usor trecuti de varsta a 2 a, care au adus mirosul “vinului de veresti”, dupa cum spuneau ei, in compartimentul nostru. Fata coboara in Burdujeni, acolo unde am coborit si noi, indusi in eroare de controlor. Ajunsi la biroul de informatii aflam ca legatura spre Campulung Moldovenesc pleaca din Itcani, asa ca fugim repede inapoi in tren si ne deplasam spre Itcani(Suceava Nord).
 Ajungem in Itcani la 18,07. Si aici a trebuit sa asteptam legatura spre Campulung Moldovenesc cca o ora, timp in care ne-am refugiat in sala friguroasa de asteptare a garii. Mai rasfoim un timp cartile si apare si trenul personal Suceava Nord-Campulung Moldovenesc. La 19,36 se aude fluierul impegatului de miscare, trenul se pune in miscare, iar noi suntem iar pe drum. Personalul ne aduce aminte de trenul cu care faceam noi naveta in timpul liceului, de prieteni, de cantarile pe care le faceam in tren…de liceu,de casa. In jurul orei 20,00 se aud primele acorduri de Pasarea Colibri. Desi eram in intarziere cu 18 ore, rapusi de oboseala, iar pleopele ni se inchideau incet, refrenurile  celor 4 Colibri ne-au tinut treji, si inca cu un chef nebun de viata. Ajungem in Campulung Moldovenesc la 21,28. Ne simteam aproape de casa(ca sa nu spunem acasa). Cu bagajele dupa noi, ne indreptam catre parcarea hotelului Zimbru, de unde luam un taxi(primul pe care l-am zarit) spre Pojorita. In cca 20 de minute am ajuns in Pojorita. Ii platim taximetristului, ne alegem cu o carte de vizita, apoi coboram. In sfarsit eram acasa. Scartaitul produs de adidasi(neinspirati sa ne luam bocancii de la Cluj) pe zapada asternuta pe straduta ce ne duce acasa si de vantul ce nu contenea sa stea, in cateva minute eram acasa. Deschidem usa,mergem direct in bucatarie… caldura ce venea din soba, iar mirosul ceaiului de musetel ne imbata de tot. Dupa 25 de ore de mers cu trenul, eram acasa, locul unde ne simtim noi cel mai bine.
 Din mica noastra patanie am invatat mai multe. Am invatat ca Romanica noastra mica e frumoasa, e grandioasa, e mirifica. In acelasi timp am desprins ideea ca e jale in anumite sectoare(si aici vorbim de CFR, o insitutie care a ajuns sub orice critica, nefiind in stare sa se mobilizeze in astfel de situatii. Mai rau este faptul ca, de obicei suntem ocupati sa dam spagi, sa primim spagi, sa ne interesam ce mai face capra vecinului(stati linistiti: si vecinul se intereseaza de capra noastra), iar genul de probleme cu care ne-am confruntat noi(daca ar fi numai asta) raman nerezolvate…si se pare ca nimanui nu-i pasa. Totusi noi ne bucuram ca am reusit sa vedem o mare parte din tarisoara noastra cu doar 25 de lei(pretul biletului Cluj-Napoca – Pojorita).Si nu in ultimul rand, am invatat ca nicaieri nu-i ca acasa!

(Cateva imagini din “Calatorie”)

     

….

Again in bussines.

A trecut ceva timp de cand nu am postat nimic pe blog, si asta nu din cauza ca am fi trait intr-o monotonie vesnica sau din lipsa de idei, ci din contra, pentru ca am fost destul de ocupati in ultima perioada. In ultimul timp in vietile noastre s-au produs cateva schimbari. Va aduceti aminte ca vorbeam intr-un post(dilema de inceput de semestru) ca nu eram inca hotariti spre ce facultate sa ne indreptam. In cele din urma am ales facultatea de jurnalism din Cluj-Napoca, motiv pentru care ne-am si mutat in acest oras de cca o saptamana. Am parasit locul de bastina cu o oarecare tristete, deoarece am lasat acolo multe amintiri, am lasat familia, prietenii si toate acele lucruri care ne trezeau in fiecare dimineata pofta de viata.

   Revenim….