Mircea Cartarescu – Sonet IV

tu parca esti facuta din celofan, tu parca esti câstigata la zaruri
si pierduta prin conditia ta de femeie si iar câstigata
si iar pierduta si iar câstigata si pâna la urma înfipta ca malachit în cine stie ce ac de cravata
tu parca fabulezi când pui un picior înaintea altuia
desi cea mai slaba, tu parca distribui petrol si celule solare cu fiecare rictus de blazare si graba
desi cea mai rece, desi cea mai colocviala, tu bei cel mai mult
preferi cinzano cu lâmaie sa zicem, tu dansezi chiar lânga statie
lesinata de narcisism si de gratie
tu parca bei suc de mango la cofetaria cu vedere spre mare cu vedere spre delfini si spre ilone si langues-de-chat plutitoare
tu parca jonglezi printre genele nichelate cu sfera ta de cordiala stupiditate
tu parca ma cunosti, parca ma cunosteai, slipul tau de cristal fumuriu
parca ma cunostea, sabotii tai din piele de om
când îi intreb de tine, acum îmi raspund: nem tudom…

Nichita Stanescu “Nedreptate”

Daca tot ne-a cazut la bac Nichita Stanescu – Nedreptate, ne-am gandit sa o punem si pe blog… 

De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz ?
Atit de pacatosi sa fim noi incit sa fim nevoiti
sa avem
sperante, pentru frumusete
si pentru duiosie, ochi
si pentru alergare, picioare ?
Atit de nefericiti sa fim noi
incit sa trebuiasca sa ne iubim.
Atit de nestabili sa fim noi
incit sa trebuiasca sa ne prelungim
prin nastere
tristetea noastra urita
si dragostea noastra infrigurata ?

Ion Vinea “Manifest activist pentru tinerime” (Fragment)

Jos Arta

caci s-a prostituat!

Poezia nu e decat un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta!

Teatrul, o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve;

Literatura, un clistir rasuflat;

Dramaturgia, un borcan de fetusi fardati;

Pictura, un scutec al naturii, intins in saloanele de plasare;

Muzica, un mijloc de locomotiune in cer;

Sculptura, stiinta pipairilor dorsale;

Arhitectura, o antrepriza de mausoleuri inzorzate;

Politica, indeletnicirea cioclilor si asasinilor;

Luna, o fereastra de bordel la care bat intretinutii banalului si poposesc flamanzi din furgoanele artei.

VREM

minunea cuvantului nou si plin de sine; expresia plastica stricta si rapida a aparatului Morse.

DECI

moarte romanului – epopee si romanului psihologic

anecdota si nuvela sentimentala, realismul, exotismul, romanescul sa ramana obiectul reporterilor iscusiti

(Un bun reportaj cotidian inlocuieste azi orice lung roman de aventuri sau de analiza);

Vrem teatrul de pura emotivitate, teatrul ca existenta noua,

dezbarata de cliseele sterse ale vietii burgheze, de obsesia intelesurilor si a orientarilor.

Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatura si anecdota, expresie a formelor si a culorilor pure in raport cu ele insele. (Un aparat de fotografiat perfectionat inlocuieste pictura de pana acum si sensibilitatea artistilor naturalisti).

Vrem starpirea naturalismului ca scop, pentru a tinde la arta integrala, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) si simplificarea procedeelor pana la economia formelor primitive (toate artele populare, olaria si tesuturile romanesti etc.)

Mihai Eminescu “Oda(in metru antic)”

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în calea-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Neînduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaet,
Pe-al meu propriu rug ma topesc în flacari…
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

George Cosbuc “Trei, Doamne, si toti trei”

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
Dar George-al nostru cum o duce?
Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă,
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
Trei, Doamne, şi toţi trei!

George Bacovia “Cuptor”

Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun…

Mircea Dinescu “Sunt tanar, doamna”

Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreşte si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele in os
si sa dezmint zapada pierdut in pirueta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand prin dansa bunicile şi unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara
desi arcasii cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii, sunt tanar. Buna seara!

Nichita Stanescu “Ce bine ca esti”

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Lucian Blaga “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Veronica Porumbacu “Cine-ar uita?”

Cine-ar uita,

Cine-ar uita,

Farmecul strazii din copilarie?

Tu stii cu anii,

Castanii,pustanii,

Rufele-n curti,spanzurand pe-o franghie….

Vantul de-april,

Un plans de copil,

Si cand se-aude pe strazi,harmalaie,

Tu,din balcon,

Stii la sotron,

Care prieten mananca bataie….

 

Curtea e goala;

Vin anii de scoala.

Creta sotronului piere sub pasi.

Fotbalul,da,

Asta-I ceva:

Iata-te-acum printre inaintasi.

Fara ocoluri,

Stii cate goluri,

Intra in poarta la crucea de drum.

Apoi mai stii,

Si ce poezii

Scrie pe ascuns “back”-ul vostru acum.

 

Scoala se incheie,

Blonde tuleie,

Zilnic va cad barbateste sub brici.

O, vin apoi

Ani de razboi,

Cat de pustie ni-I strada pe-aici!

Iata ca sar;

Anul amar,

Fara sa-l las in uitare sa cada.

Unde te duci,

Codru de cruci….

O, cate lacrime iarasi pe strada!

Cati au venit,

Stol risipit…..

Strada ramane,- puii-si iau zborul.

Mult mai tarziu

Am sa va stiu,

Zborul cel mare suind cu poporul.

Nu la agape,

Suntem aproape

Ca-n tineretea parintilor mei:

…..spumele albe,

Ciocnet de halbe:

“vivat promotia douaze’ s’ trei!”

 

Vieti de vapaie

Isi intretaie

Caile aspre in mersul barbat.

Iata castanii,

Iata pustanii,

Iata-un pastel la muzeul de stat….

 

Stie orasul:

Inaintasul

Vechii echipe e pictor vestit.

Cel cu secretul.

“back”-ul, poetul,

In matematici un drum si-a gasit.

Boala isi cere

Bir de durere…..

Cine-opereaza? – un prieten intim?

…..sef de echipa,

Nu-n asa clipa,

Eu as fi vrut sa ne reintalnim…..

Ce-ati fi fost ieri?

Poate someri?

Poate roboti istovind la masina?

Ce-ati fi fost voi,

Dupa razboi,

Fara acest rasarit de lumina?

Poate, candva

Voi veti uita

Farmecul strazii din copilarie.

Insa oricand,

Orisice gand

Plin de aceasta-ntrebare va fie!