Folk la Polus Center Cluj-Napoca:Foto&Video

Galerie foto:

Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Pasarea Colibri


Galerie video:

Nicu Alifantis

Alexandru Andries

Pasarea Colibri



Trei pe o flotă

Trei pe o flotă

(fără a mai socoti şi căpitanul)


Cei trei erau de fapt patru. ‘Tuşa Aurica, Ştefan Botrop şi Ion Mălaimic, dar nu îl mai punem la socoteală şi pe căpitan. Povestea spune că atunci când flota românească s-a făcut nevăzută, pe lângă ea au mai dispărut şi aceşti trei oameni. Din fericire sau din nefericire aceşti oameni s-au întors. Flota, din păcate, încă rătăceşte prin sertarele unui marinar vestit.

Tuşa Aurica şi capitaliştii

Îmbrobodită cu un batic, de sub care îi ies fire grizonate de păr, cu faţa blândă, dar cu privirea ageră, ‘tuşa Aurica seamănă leit cu România. O bătrână schilodată, care abia mai poate supravieţui de pe o zi pe alta. Cât a fost încă în putere ‘tuşa Aurica s-a lăsat prinsă şi dezbrăcată  pe la colţuri de toţi cei care vroiau să ia o particică din ea şi s-o exploateze de trăiri şi sentimente. La fel cum a păţit şi România, ‘tuşa Aurica i-a lăsat să intre în ea şi s-o jupoaie de vie pe toţi cei care vroiau să facă tranziţia spre capitalism. Tranziţia spre capitalism s-a făcut, iar când se simţea şi bătrâna cât de cât împlinită, capitaliştii se privatizează şi în scurt timp o vând pe bătrână, bucată cu bucată pe bani puţini, unor investitori străini, care au lăsat-o piele şi oase.

Multiculturalismul lui Ştefan Botrop

Ştefan Botrop s-ar fi declarat un român fericit, dacă nu ar fi fost pe jumate ungur, calitate(sau nu) dobândită de la tatăl său. Acum asta n-ar fi nimic, dar Ştefan Botrop se consideră şi ţigan, de pe urma bunicei sale de pe mamă. Am putea spune că Ştefan Botrop este un fericit român-ungur-ţigan, dar nu, căci peste toate Botrop susţine că este şi evreu, deoarece s-a nimerit în cel de-al doilea război mondial vreo doi ani într-un lagăr de evrei, într-un mic orăşel din Polonia, numit Wisengrund, unde, culmea multiculturalităţii, se vorbea engleză.

Despre situaţia României Ştefan Botrop nu vorbeşte foarte mult, spune doar Eghyel o fos de ei politicieni, bozmeg pe ei din partea la mine. Fiind necunoscător de maghiară am considerat că aduce doar cuvinte de laudă asupra conducătorilor noştri, aşa că l-am îndemnat să mai îmi zică. Ştefan Botrop se uită în zare cu ochii lui mici şi verzi. Scuipă o coajă de sămânţă rămasă printre dinţi, apoi rosteşte: What my gun să mai spun acum? Un fleac, ne-au ciuruit!

Un iubitor de ţară şi de neam

Ni, mă, că `or făcutuăştia autostradă din Moldova spre noi, spre Ardeal, şi-apăi o făcut-o cu 4 benzi, două de venit spre noi şi două de depăşit, că nu mai încap moldovenii ăştia la noi în Ardeal. Ne sugrumă, domle, ne sugrumă, încă aşe ceva nu mi-o fost dat să văd”. Ion Mălaimic e trecut de prima tinereţe. E trecut şi de a doua tinereţe. Chiar şi de a treia. Se roagă în fiecare zi să-l strângă Dumnezeu, că prea m-am săturat să fiu încolţit, ba de unguri, ba de moldoveni. Că nu le-o ajuns trenul foamei, care venea de la Iaşi la Cluj, le-o mai făcut şi autostradă la moldoveni, continuă nea Ion, pe un ton rece, respingător.

Ion Mălaimic nu e nici comunist, nici democrat şi nici naţionalist. Bătrânul are propia lui ideologie politică. Despre Funar spune că “în epoca lu’ Funar funariotumă săturasem de roşu, galben şi albastru, iar despre Boc spune că “e mic, e mic Boc ăsta, da ridică…ridică multe semne de întrebare. Că numa din cauza lui or venitu mamele acelea în faţa parlamentului cu rahatu’, scuzaţi-mi expresia, cu căcatul progeniturilor, să le arate că aşa nu se mai poate”. La tot ce se întâmplă în vremurile acestea în România, Mălaimic are şi o soluţie: Cu ăştia ne-o fi mai bine când o zbura Bocu’, iar pe lângă el şi Băsescu şi Udrea, că tot mai bine era cu Iliescu şi  cu Nina, care se….Doamne iarta-mă, când partidul lua lumina. Hai Iliescu să trăiască, că-i capu’ la ţara noastră”.

Bulevardul media

Ora 7,00. Undeva în Balcani. Cofura rezistă.

- Tu cum vezi România? Mă trezesc întrebat într-o dimineaţă în staţia de tramvai. Brusc m-am blocat. O asemenea întrebare într-o asemenea dimineaţă. Încerc să bâjbâi ceva într-o română nici de mine cunoscută până în momentul în care observ că întrebarea nu îmi era adresată mie, ci unui cetaţean din dreapta mea. Respir uşurat că am scăpat din această situaţie penibilă. Mă urc în tramvaiul 101 şi aştept să mă ducă la destinaţie.

Mă tot gândesc de atunci cum văd eu România.

Într-o dimineaţă. O altă dimineaţă decât aceea în care am avut impresia că cineva m-a întrebat cum văd eu România, am avut o revelaţie. M-a trăznit revelaţia, m-a zbuciumat, mi-a ridicat părul de pe unghii. Coafura nu mai rezistă.

Eu văd România ca un oraş. Un oraş prăfuit, împodobit kichios cu marmura lui Videanu, cu tarabe pline de almanahele lu’ Vanghelie, care este. Un oraş dominat de curvele media. Cine sunt curvele media? le întâlneşti peste tot.

Le întâlneşti pe bulevardul Acasa Tv, te împiedici de ele pe trotuarul din partea dreaptă de pe strada Antena, numărul 1 sau le poţi întâlni pe arterele B1Tv, ProTv, Taraf Tv sau chiar TVR. Dar cel mai des le întâlneşti pe drumul naţional OTV.

Curvele media te excită şi în acelaşi timp te incită în fiecare seară de la ora 17,00, accesandu-te direct pe strada Antena, numărul 1, apoi te lasă cu pantalonii în vine urmărind reclame până la ora 23,00 când curvele media apar pe bulevardul Acasă Tv, dezgolite de sentimente şi inhibiţii. Când eşti cât pe ce să-ţi bagi…vorba vine, picioarele în ei moguli de presă, curvele media te lasă din nou nesatisfăcut, să urmăreşti reclame la CEC Bank şi la Ariel. În timp ce alergi cu telecomanda în mână trecând de străzi precum Etno TV, Favorit, CNN, Eurosport, Discovery Channel, TVR Cultural, ajungi în cele din urmă pe DN Otv, locul unde îţi poţi satisface orice dorinţă, orice fantezie murdară, curvele media îţi vor satisface toate fanteziile tale, chiar şi cele mai ascunse.

În tot acest timp deontologii, acele persoane obiective cu simţ de observaţie, strânşi toţi pe o stradă numită CNA, par mai degrabă nişte sisifi împotriva acestor curve media. Dar ce să-i faci într-o ţară în care totul este anormal? doar nu o să schimbe chiar ei versul românesc care spune că...noi nu suntem normali/ noi nu suntem normali/ura tărişoara mea/noi nu suntem normali.


Paste fericit!

Cronica Nunta muta



Nuntă mută, primul film a lui Horaţiu Mălăele în calitate de regizor este o comedie tragico-dramatico-romantică care atrage atât prin tragicul situaţiei, cât şi prin umorul debordant pe care Mălăele îl construieşte cu ajutorul personajelor, situaţiilor în care aceştia sunt puşi, dar şi prin accentuarea stărilor balcanice ale personajelor.

Nuntă mută, apărut în 2008,  este un film care s-a bucurat atât de o distribuţie de excepţie, având ca protagonişti pe Alexandru Potocean şi pe Meda Victor, iar în rolurile secundare mari actori ai filmului românesc, printre care Victor Rebenciuc, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Bindea, George Mihăiţă, Mihai Constantin, George Ivaşcu şi alţii, căt şi de o echipă tehnică, cu Horaţiu Mălăele ca regizor, Adrian Lustig, scenarist, directorul de imagine, Vivi Drăgan, iar ca echipa să fie completă, muzica a fost asigurată de Alexandru Andrieş.

Filmul spune o întâmplare reală petrecută într-un sat din România în primăvara anului 1953. Pentru a se menţine ideea de poveste, filmul începe când o echipă de jurnalişti ajung într-un sat izolat, o ruină a socialismului, în căutarea unor poveşti paranormale. Ajunşi la faţa locului, aceştia descoperă straniul acestei zone. Primarul va fi cel care le va spune această poveste.  Acţiunea povestirii se învârte în jurul a doi tineri, Iancu şi Mara, care urmează să se căsătorească. Treburile se complică atunci când în ziua nunţii doi tovarăşi trimişi de la judeţ vin să vestească moartea „părintelui” socialismului, Iosif Vissarionovici Stalin şi să anunţe decretul prin care se instaurau şapte zile de doliu internaţional. Asta nu ar fi fost nimic, pentru că oricum sătenii nu erau foarte interesaţi de ceea ce se întâmpla în afara comunităţii lor, dar cele şapte zile de doliu presupuneau interzicerea oricărei manifestări de sărbătoare, cum ar fi meciurile de fotbal, botezurile, şi nu în ultimul rând, nunţile. Sătenii însă nu s-au conformat cu ideea de doliu si a contramandării nunţii, iar după plecarea soldaţiilor de la judeţ, aceştia s-au strâns cu toţii în casa socrului mic pentru a-şi continua petrecerea. Numai că petrecerea s-a transformat într-o nuntă mută, cu lăutarii mimând muzica, cu tot felul de cârpe puse în jurul paharelor şi a sticlelor pentru a nu face zgomot, iar copiii legaţi la gură pentru a nu face gălăgie. Tragicul si, în acelaşi timp umorul negru, al acestei situaţii o face pe mireasă să izbucnească în plâns, probabil gândindu-se că nu aşa îşi imaginase ea ziua în care va deveni soţie. Înduplecat de tristeţea ficei sale, socrul mic dă poruncă tuturor să înceapă petrecerea în adevăratul sens al cuvântului. Numai că petrecerea s-a sfârşit aşa cum a şi început: tragic. Soldaţii ruşi întră cu tancul peste meseni, împuşcându-l pe socrul mic, iar pe ceilalţi bărbaţi luându-i cu ei, singurul bărbat care a rămas în sat fiind Gogoană Jr., fiul primarului de atunci şi actualul primar al satului.

Filmul se încheie tot cu echipa de filmare venită în acest sat pentru a găsi o poveste paranormală. Aceştia îi iau un interviu unei bătrâne, care se dovedeşte a fi chiar Mara, mireasa care a avut parte de o nuntă mută.

Filmul uneşte trăsăturile filmului tragic, dramatic, în acelaşi timp cu trăsăturile comediei, umorului negru, dar şi a supra-realismului, dat fiind apariţia fantomei sau a profesorului care a reuşit să zboare. Horaţiu Mălaele declara despre propriul său film următoarele: Cred că umanitatea datorează prezentului măcar pentru a înlătura mirarea şi uluiala, explicaţii, fie ele şi cinematografice, despre rănile de pe trupul trecutului, pentru ca niciodată ,, somnul naţiuniilor” să nu mai nască asemenea situaţii monstruase. Îmi propun un film care să vorbeasca lumii, cu duioşie şi romantism despre dragoste într-un spaţiu născator de veşnicie. Îmi propun un film care să vorbească lumii despre dictatura şi consecinţele ei în plan comunitar şi, respectiv, familial. Va fi un film despre viaţă, moarte şi Adevăr.  Va fi un film cu mult umor.

Nuntă mută este un film care, după cum speră însăşi regizorul acestuia, o producţie care poate fi văzută, înţeleasă, dar şi plăcută în egală măsură, batranului si copilului, prostului si inteleptului, profanului si initiatului.

Filmul este o coproducţie  Castel Film-Agat films & Cie (Franta) – Samsa Films (Luxemburg), cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei.

Notă: Permit republicarea conţinutului acestui articol sub licenţa CC-BY-SA-3.0 .

Craciun Fericit!

E vremea colindelor!

De Craciun ai cele mai frumoase colinde pe http://www.AndreisiCezar.wordpress.com
Mircea Baniciu&Friends – A venit iar Craciunul


metalliferii at Gmail.com
septembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Top click-uri

  • Nespecificat

Blog Stats

  • 71,866 vizitatori
camere foto

Aboneaza-te la RSS

Adauga adresa ta de e-mail si primesti articolele de pe blog prin mail!

siteuldestirilogo

GTop.ro - tu unde te pozitionezi ?
Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory
Bloguri
Bloguri
Add to Technorati Favorites
Reprezint Bucovina in Recensamantul Bloggerilor
fotografiac

IACmedia News


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.